Pantofi cui. Baruri famate şi Iubiri interzise.

Pantofi cui. Baruri famate şi Iubiri interzise

Acest text este doar o "frază" de aiureli şi imaginaţie! Aceste rânduri trebuie tratate ca atare!

Numele meu este Alex. Am douăzeci şi şapte de ani, o carieră de succes ca designer vestimentar şi un iubit fandosit. În linii mari viaţa mea ar trebui să fie perfectă. O casă frumoasă la periferia Parisului, un apartament luxos în mijlocul New York-ului, modele pe care să le îmbrac sau să le dezbrac cum vreau eu, oameni care mă apreciază, părinţi care stau la mile depărtare de mine, prieteni care nu se mai opresc din sunat..

Şi cu toate astea îmi lipseşte aventura, să simt adrenalina, să pot să spun că vin acasă şi mă simt bine, fericită, primită cu căldură şi nu cu veşnica întrebare: ’Unde-ai fost pân’ la ora asta?’

Am fost la mama dracu’! Unde puteam să fiu? Acolo unde sunt mereu: la „birou” croind modele noi pentru colecţia vară-toamnă, dar pe cine să intereseze asta? Pe nesuferitul meu de iubit? Nu! Eu şi Mark ne-am cunoscut la una din prezentările mele de modă. Un tip simpatic şi mereu cu zâmbetul pe buze sau aşa mi s-a părut mie atunci. Am acceptat să ne întâlnim pentru că îmi plăcea zâmbetul şi simţul umorului. Au trecut luni bune şi în sfârşit am decis că e momentul să facem pasul următor: să ne mutăm împreună. Să fie înţeles din start: eu şi relaţiile suntem ca şoarecele şi pisica. Ştiam că o să cădem în rutină şi o să stăm împreună doar pentru că ne simţim comod unul cu celălalt. Şi aşa s-a şi întâmplat.

-                     Fir-ar! Iar am întârziat!, murmur pe sub mustăţi la ceasul din peretele opus. Anna a plecat de mult, ea e singura care stă cu mine până târziu, dându-mi tot ce îmi trebuie ca să termin mai repede. Problema? Niciodată nu termin repede!

E marţi aşa că e zi sfântă! La mine nu există sâmbătă sau duminică, la mine există Marţea Sfântă! Ziua când las totul de-o parte şi mă afund în plăcerile proprii! Înainte era vorba de sex bun şi ciocolată la pat, acum este vorba despre o zi de spa şi încercări eşuate să nu îmi murdăresc pantofii Prada în drum spre salon. Uneori funcţionează.. alteori nu, ca astăzi! M-am luat cu treaba şi am uitat complet!

Mai verific ceasul o dată. Numai contează, e în zadar! Degeaba m-aş grăbi. Ies din clădirea care mi-a marcat ultimii ani din viaţă şi renunţ la ideea de spa. Transform pe miercuri în ziua sfântă dacă e. Opresc la covrigăria din josul străzii, îmi iau doi covrigi şi o pornesc spre casă. Stau în mijlocul harmalaiei de oraş, aşa că mersul pe jos în pantofi de cinsprezece centimetrii semnaţi Prada şi multe bălţi, nu reprezintă tocmai mediul meu propice! Trag aer în piept fericită când ajung în sfârşit în faţa casei! Strecor cheia în broască, descui şi sunt gata să urlu: „Am veeenit!”, când sunetul pe care eu am uitat să îl mai fac mă învăluie de la etaj!

Cineva geme în casa mea! Cineva face sex în casa mea! În patul meu!

Urc scările aproape explodând, scoţând fum pe nări şi pe urechi, dar mă opresc! Cine sunt eu să fac pe prietena geloasă? Ştiam că se va ajunge aici, ştiam că nu mai suntem un cuplu de mult. Trag o gură de aer, deschid uşa şi intru în propriul meu dormitor. Ah, cât o să am de curăţat! Şi erau şi cearşafurile de la mama! La naiba!

-                     Nu vă opriţi, strig eu. Îmi trebuie doar nişte haine de schimb..

Mark e şocat. Tipa de sub el nici nu ştiu dacă m-a auzit sau s-a surzit singură de la propriile gemete. Aşa bun era în pat Mark? Ciudat, cu mine nu fusese aşa! Doamne! Eram frigidă! Asta era!

-                     Nu, serios, continuaţi. Continui eu să le vorbesc.

Intru în baie, mă schimb repede, îmi iau botinele de la Gucci cu tocuri înalte, îmi pun ochelarii de soare de la Dolce & Gabana şi eşarfa pe care mi-am făcut-o singură acum ceva timp. Pun ceva make-up pe faţă, îmi trec mâinile prin părul ondulat de dimineaţă şi sunt gata de plecare. Trec toate prostiile din poşeta neagră, vintage pe care am luat-o de la un butic din Paris în poşeta mea roşie care strigă „trage-mi-o!”

În noaptea asta totul se dezlănţuie!

Trec din nou prin dormitor şi dau să ies. Mark se chinuie să îşi tragă blugii pe el şi să închidă fermoarul, iar blonda ţipător de sub cearşafuri să se facă mai mică. Clasic, Mark! Clasic!

-                     Alex! Stai!, strigă Mark.

-                     Aa.. nu! Nu e nevoie! Întoarce-te, dar după ce termini te rog să pleci! Valizele sunt sub pat! Te pup!

Şi plec. Închid uşa după mine, închid şi prezentul în faţa măgăriei ăsteia de relaţii şi a vieţii în sine. Sunt puţin deprimată şi ce fac eu când sunt deprimată? Sex. Dar cu cine? Suspin. De asta s-au inventat barurile şi Caroline!

-                     Car! Sunt Alex! Fat-o am nevoie de un „cui”!

Limbaj clasic pentru cei din cartier atunci când au nevoie de o doză de haşiş! Pentru mine înseamnă simplu că am nevoie de cineva cu care să mi-o trag. Mă întâlnesc cu Caroline la unul din barurile vechi din centrul oraşului şi explic tot, iar ea ascultă în timp ce dă vodcă pe gât mai rău ca un rus. Mereu m-am simţit confortabil să îi spun lui Caroline toate problemele, dar ce mai confortabil mă simt când trebuie să o îmbrac. Are un corp de milioane, ascuns sub haine prea ţipătoare.

Nu ştiu cât timp trece, dar simt cum o mână se lasă în jos pe spatele meu. Frumoasă încercare, fraiere! Aş vrea să spun, dar mă întorc şi ochii mi se topesc într-o pereche de ochi albaştrii ca marea! Oh, uite-mi cuiul! Zâmbesc şi încep şarada!

-                     Hei..

-                     Bună şi ţie, răspund eu.

-                     Derek, îmi pare bine!

Nu zău! Ah, dar tot bun eşti! Mi se scurg ochii, nu? Cineva să mă trezească! O simt pe Caroline murmurând un fel de scuză incoerentă şi pleacă. Trădătoarea! O să o răsplătesc mâine!

-                     Alexandra, dar poţi să îmi spui Alex. Încântată de asemenea!

Nici nu ştiu despre ce vorbim, dar tipul urlă a sex pe pâine şi a parfum scump! Iar ochii lui? Mă fac să mă pierd în două oceane de perfecţiunea şi să se termine totul mai repede! Urăsc joaca de „dinainte”, o urăsc pentru că ştiu că deja sunt udă până la genunchi şi doar m-a atins de vreo trei ori! La naiba cu bunele maniere.

-                     Haide. Zic eu.

-                     Haide unde? Mă întreabă el amuzat. Privirea lui parcă râde de mine. Ha! Şi eu râd de mine! Vezi, un lucru în comun.

Strâng din dinţi.

-                     Unde vrei, răspund. Jocul ăsta se joacă în doi, iubire şi eu încă nu sunt suficient de bătrână să uit cum se joacă!

Înţelege aluzia. Normal că o înţelege. Fac pariu că asta face tot timpul, iese seara în baruri, agaţă tipe, le face să răguşească după care trece la alta.

Mă ia de mână, ceea ce mă surprinde, pentru că nu pare tipul clasic de jucător, dar accept orice vrea pentru că promite multe, iar asta e bine. Am nevoie de minciuni adevărate chiar acum.

-                     Derek? Şoptesc eu când ne apropiem de un Lamborghini negru. Tipu’ fură maşini sau?

-                     Da?

Dar nu găsesc ce să mai spun în continuare pentru că el chiar are cheile de la maşină! Sfinte nebunie!

Dacă până acum îmi era frică de viteză acum cred că m-am îndrăgostit de ea. Conduce haotic, nebuneşte, în toate direcţiile, dar nu mă interesează atâta timp când mâna lui continuă să o strângă încet pe a mea. Nu ştiu cum schimbă vitezele, dar ştiu că nu îmi dă drumul aproape deloc. E ciudat să îmi simt inima luând-o la goană pentru un tip care m-a agăţat într-un bar purtând un tricou negru şi o pereche de jeanşi uzaţi în genunchi! În niciun caz stilul meu, dar totuşi..

Mă las purtată de val şi simt că şi lui îi place să îmi simtă inima, de asta continuă să mă strângă din ce în ce mai tare, să îmi simtă pulsul din ce în ce mai bine. Şi nu îmi pasă pentru că momentan sunt din nou adolescentă, din nou liberă să iubesc pe oricine, oricând!

-                     Aproape am ajuns acasă.. îmi spune el.

-                     Nu. Haide într-un loc în care nu ai mai făcut-o niciodată! Haide pe acoperişul unei clădiri!

Sunt nebună? Nu ştiu. Poate e de la alcool. Poate e de la el. Dar îmi place. Vreau aventură!

-                     Sigur!

Îmi răspunde el şi chicoteşte! Ah, la dracu’! Nu ştiu ce fac, ştiu doar că îi sărut uşor degetele care sunt înlănţuite cu ale mele, apoi îmi trec limba peste ele de parcă ar fi cele mai dulci bomboane din istoria dulciurilor. Mă simt atât de bine, iar el simte la fel judecând după condusul şi mai haotic al lui, asta dacă se poate să conducă mai haotic ca înainte.

Nu ştiu cum urcăm scările sau cum ajungem pe acoperiş. Nu ştiu de unde are o pătură şi nici cum reuşeşte să mă facă să îmi dau drumul doar din sărutări. Ştiu doar că atunci când în sfârşit devenim unul mă simt ca acasă, iar asta e pur şi simplu o prostie, dar o simt şi el o simte la fel! Ochii noştrii se înlănţuiesc şi ne putem citi sufletele unul altuia. E ciudat. E bine. E nemaipomenit.

E începutul a ceva mai frumos?