Gânduri pentru prieteni...

Gânduri pentru prieteni...

Nu cred că mai ştiu cum ar trebui să înceapă un text al cărui scop nu îl mai cunosc, dar în mare parte, atunci când vreau să scriu pur şi simplu o fac fără să mă gândesc la altceva. Sau aleg în decurs de vreo patruzeci de minute ce melodie să mă acompanieze, dar acum pare a nu fi cazul, având în vedere că deja am o vagă bănuială unde mă îndrept cu toată chestia asta.

Astăzi am să vorbesc despre prieteni şi despre cum încerc eu să fiu o bună susţinătoare şi cum sunt răsplătită.

După cum ştim, fiecare are modul lui de a se deconecta sau de a a bir cu fugiţii atunci când vine vorba despre cum să facem faţă anumitor situaţii. Ei bine, nu fac niciuna, nici alta. Nu fug atunci când vine vorba să îmi desfac sufletul în faţa propriei mele conştiinţe şi asta nu pentru că doare mai puţin – pentru că pot să vă spun clar că doare şi mai tare – ci pentru că aleg să îmi tratez singură rănile şi să le găsesc singură antidotul potrivit. Că sunt mereu de acord cu răspunsurile pe care le găsesc? Nici chiar aşa, dar asta nu mă împiedică să caut mai departe.

Dorinţa noastră de a trăi într-un fel de societate perfectă, ne-a năruit speranţele şi cel mai important – visele. Aşa că avem aşteptări imense şi poate, nu toate, se sondează cu realizări pe măsură, dar asta nu înseamnă descurajare, ci nevoie de oameni – de „outsideri” care să te ajute să vezi şi altfel. Şi nu tot ce zboară se mănâncă. Am încercat şi asta.

Dar atunci când eu mă ofer să te ajut, când tu îmi ceri ajutorul, păi fac absolut tot ce îmi stă în putinţă să te ajut. Cu o vorbă bună sau nu, cu un fel de gând atotştiutor sau mai ştiu eu ce. Important este că încerc şi poate, uneori, chiar îmi scot anumite răni la iveală pentru a ţi le înţelege tu mai bine pe ale tale.

Nu spun că am trăit două sute de ani, când evident, am trăit doar aproape douăzeci, dar pot să spun că ştiu – sau cel puţin aşa îmi place să cred – că ştiu să fac destul de multe analogii şi să leg rapid punctele între ele. Aşa că dacă nu am trecut prin ce treci tu, asta nu mă face nici imună, dar nici oarbă. Văd anumite conexiuni şi atunci când îmi dau exemplu propria viaţă sau anumite împrejurări, o fac nu pentru că îmi place să vorbesc despre mine – cine mă cunoaşte ştie că urăsc acest lucru – ci pentru că încerc să te fac să vezi anumite „pattern-uri” care s-ar putea să ţi se pară familiare. Zic şi eu?

Iar atunci când vine vorba despre cum aş proceda eu? Îţi dau sfatul subliminal, dar în principiu te auto-întreb tot pe tine: dar tu ce ai face? Da, sunt cam aiurită când vine vorba de sfaturi, dar am modul meu de a le da. Şi da, mă doare dacă alegi să mă urăşti în final, dar poate peste câţiva ani ai să îţi aminteşti de nebuna care te-a presat să faci alegerea care poate a fost chiar şi cea corectă.

Nu mulţi ştim să apreciem un joc de cuvinte bine făcut, dar nu mai suntem nici mulţi care mai ştim să mai trăim prin poveştile altora, iar asta este ciudat – în special pentru că nu mai ştim să savurăm o poveste bună pentru că suntem mult prea prinşi de „update-uri” sau notificări.

Revenind la subiect: pot spune că dau sfaturi – acum cât de bune sunt nu pot să ştiu, dar de obicei încerc să te faci să vezi ce este atât cel mai bun pentru tine cât şi pentru cei care ştii că ţi-au fost alături cum au putut. Prin bune, prin rele, ce mai contează? Ultima dată când am verificat oricum nimic nu era perfect.

Aşa că, pentru o secundă, uită-te la tine! Dar nu doar de dragul de a o face, ci uită-te înăuntrul tău şi gândeşte cu voce tare ceea ce vezi. Îţi place? Da! Super! Nu? Fă o schimbare. Lucruri mărunte, poate mai târziu mai mari. Nu ai de unde să ştii ce îţi rezervă viaţa, dar nici nu ai de unde să ştii cât de tare îţi poate afecta viaţa mai târziu o decizie luată prost acum.

Rândurile astea au fost pentru cei care nu au ştiut că se gândească de două ori înainte de ceva, pentru cei care au primit un sfat şi l-au tratat cu indiferenţă şi pentru cei care aproape că şi-au „omorât” prietenii pentru că nu mai răspundeau la telefon.

Nu contrazic, nu condamn şi nu fac referire la nimeni. Acestea sunt rânduri pe care poate şi tu, cândva, le-ai simţit sau le vei simţi vreodată în viaţa ta.